Mormintele tumulare din Bezid
Movilele şi castelele, care în prezent sunt destul de distruse, pot fi observate cu greu,doar decolorarea vegetaţiei sau denivelarea solului ajutând uneori la descoperirea lor.
În arheologie fotografiile aeriene au făcut posibilă descoperirea şi identificarea unor noi situri complete. În anii anteriori au ieșit la iveală şi în zona Bezidului nişte morminte tumulare, recunoscute pentru prima dată de Orban Balazs. În 2011, Czajlik Zoltan realizează nişte fotografii aeriene, dintr-un avion ultra ușor CTSW, de mici dimensiuni, pilotat de Simion Câmpeanu, fost campion planor în România. În 2012 după ce aceste fotorafii au fost vizionate mai atent, cercetători de la Universitatea ELTK BTK în colaborare cu cei de la Muzeul Județean Mureș au realizat o serie de cercetări ştiinţifice în Bezid pe locul numit Asztagos. Cercetările nu au fost încă finalizate.
Mormintele tumulare se pot vedea pe ruta Bezid – Cristuru Secuiesc, la 200 de metri de sat, de partea dreaptă a pârâului și a drumului.