Sângeorgiu de Pădure

Construcţia acestui baraj între anii 1975-1990 pe lângă avantajele pe care le-a adus, respectiv acela de a atenua undele de viitură pe pârâul Cuşmed, situat la 1,5 km, şi alimentarea cu apa potabilă și industrială a oraşului Târnăveni, a avut ca rezultat şi sacrificarea unui sat întreg, Bezidul Nou, de unde o mare parte din locuitori au fost strămutaţi.

Iniţial rezervorul barajului a fost conceput pentru a găzdui 10 milioane metri cubi de apă, astfel satul nu ar fi fost pus în pericol, dar cu toate acestea planul a fost schimbat rezervorul înmagazinând 16 milioane metri cubi de apă, ceea ce a dus la inundarea satului Bezidul Nou. Frumuseţea lacului artificial este amplificată de ruinele caselor acoperite de apă, care pe timp de vară ies de multe ori la suprafață, dându-ne indicii asupra istoriei locului în care cu câteva decenii în urmă trăiau oameni.

Barajul are o înălţime de 28 m şi o lungime de 625 m. Temelia barajului are cca10 – 12m, şi este format din lut, pietriş şi straturi de pământ, iar lăţimea acoperişului are cca 5 metri. În mod normal nivelul apei de suprafaţă este de 336 de metri peste nivelul mării şi acoperă 186 hectare de teren, iar la capacitate maximă acoperă 262 hectare de teren. Adâncimea maximă de stocare este de 25 de metri, iar rezervorul poate să înmagazineze o capacitate de 31 milioane metri pătraţi de apă.

Aici au conviețuit, în mod exemplar, romano-catolici, unitarieni, reformați, greco-catolici, ortodocși și secui sabatarieni, în bună pace, solidaritate, ajutându-se reciproc. Comunitatea această religioasă a fost distrusă de cuvântul puterii, când, în 1988, s-a terminat construcția barajului, iar cu un an înaintea căderii regimului ceaușist, satul a fost inundat. Evacuarea populației a început în 1985 și a fost nevoie de 9 ani pentru ca din localitatea Bezidu Nou să devină lacul Bezidu Nou. O parte din localnici, în special cei în vârstă, au fost strămutați în Sângeorgiu de Pădure, dar au ajuns foști localnici în 30 diferite localități, oameni care au rămas fără tot ceea înseamnă satul natal.

Oamenii evacuați din Bezidu Nou se întorc în fiecare an să comemoreze. Să își aducă aminte de satul natal, de biserica lor, de școala lor, de locurile din copilărie, să se întâlnească cu consătenii lor, cu rudele și vecinii lor. Deși în fiecare an, numărul foștilor localnici scade, copiii, nepoții acestora, respectiv persoane care solidarizează cu aceștia sosesc aici, pentru a se ruga împreună și pentru a se întâlni. În pofida faptului că satul de odinioară a fost distrus, Bezidu Nou totuși trăiește, pentru că, la aceste comemorări sunt prezenți foștii localnici, rudele acestora, care și-au păstrat tradițiile și religia.

Timp de mulți ani, din lac a ieșit doar biserica romano-catolică, vestind că aici exista cândva un sat. Comunitatea unită a fost înlocuită de vizitatori, de turiști. În primii ani după inundare, se putea intra cu barca în biserică, după care aceasta a pornit spre drumul spre pierzanie. Nu doar din cauza nivelului ridicat al apei, dar și din cauza celor care au furat pietrele și țiglele. O furtună din 2009 a provocat prăbușire acoperișului turlei, pentru ca la 29 iunie 2014 turla bisericii să cadă de tot. Primăria orașului Sângeorgiu de Pădure, împreună cu Asociația ” Bözödújfaluért” doresc să reconstruiască biserica, care a devenit simbolul distrugerii satelor din perioada comunistă. Această reconstrucție ar urma să fie făcută din donații publice, iar biserica ar fi una fără religie, simbolizând toate cele șase religii din Bezidu Nou, purtând numele de Biserica Solidarității.

În zilele noastre, lacul este un loc popular în rândul turiștilor, care fac baie și pescuiesc în lacul de acumulare care are un trecut tragic.

Mai multe informații legate de acest subiect găsiți la adresa: http://turism-sangeorgiudepadure.ro/index.php/obiective-turistice/arhiectura-si-peisaj/239-lacul-bezidul-nou