Sângeorgiu de Pădure

Biserica reformată

fotografiat de Magyari Hunor

Data construcției bisericii construite în stil gotic se aproximează la sfârșitul anilor 1200. De-a lungul vremii, biserica a trecut prin mai multe transformări și renovări, până a ajuns la forma de astăzi. O astfel de renovare importantă a fost între 1758-1760, atunci când soția contelui Rhédey Zsigmond, baroneasa Wesselényi Kata a contribuit la amplasarea casetelor de lemn pe tavanul navetei, la renovarea interioară și exterioară a bisericii și a turlei, și atunci s-a făcut și amvonul și coroana amvonului, care sunt legate de numele lui Sípos Dávid.

Tot în această perioadă a fost făcută tâmplăria acoperișului, respectiv galeria din partea vestică. În acest timp a fost pictat blazonul familiei Wesselényi pe tavanul sanctuarului. Renovarea principală a început în 1935 din suma donată de Regina Angliei, Mary Victoria, pentru a onora memoria bunicii ei.

Sub biserică există o criptă, care a fost zidită în 1614, datorită epidemiei de ciumă. Aici se găsește mormântul celei mai faimoase personalități din Sângeorgiu de Pădure, Rhédey Claudia.

Pe peretele bisericii sunt amplasate cele două plăci de marmură, ridicate de către nepoata Claudiei, Mary Victoria. Prima a fost ridicată în 1904, când era prințesă de Wales, iar a doua în 1935, când era soția Regelui Marii Britanii, George al V-lea.

Monumentul istoric poate fi vizitat, însoțit de un ghid. Pentru programare sau informații, apelați la castelul Rhédey sau la parohia reformată.

Istoria detaliată a bisericii o puteți afla pe pagina: http://turism-sangeorgiudepadure.ro/index.php/obiective-turistice/biserici-lacasuri-de-cult/193-biserica-reformata-din-sangeorgiu-de-padure