Informații generale
Caracteristici generale
Orașul Sângeorgiu de Pădure se află în partea de est, sud-est a judeţului Mureş, pe cursul râului Tîrnava Mică, la 25 km de oraşul Sovata şi 36 km de municipiul Tîrgu-Mureş, pe ambele maluri ale râului, înconjurată de dealuri şi păduri.
Localitatea este situată în zona cursului superior al râului Tîrnava Mică si are in apartenenta localităţile Bezid si ce a mai ramas din Bezidu-Nou (inundate de lacul de acumulare) precum şi cătunul Loţu. Aşezările învecinate sunt: Viforoasa, Vădaş, Neaua, Ghineşti, Trei-Sate, Roua şi Crişeni (judeţul Harghita). Amplasarea localităţii în teritoriu faţă de axele majore de circulaţie rutieră şi feroviară este optimă. Este deservit feroviar de linia C. F. normală Blaj-Praid.
Fiind amplasată la punctul de contact al depresiunilor intermontane, constituie principalul nod rutier al drumurilor care converg spre şoseaua naţională D.N. 13 şi anume: drumul judeţean nr. 136 dinspre Bezid, Cristuru-Seciuesc, pe valea Bezidului, şi drumul judeţean nr.136/a, dinspre Crişeni, Atid, Cristuru-Secuiesc, pe calea Cuşmedului.
Relieful frământat, cu diferenţe de nivel, eroziuni de profunzime şi porţiuni cu alunecări de teren, caracterizează zona localităţii.
A fost pe rând centru de plasă – înainte de 1950, centru raional până în 1968, comună după reorganizarea administrativă din 1968 şi redevine oraş în 2003.
Componente administrative
De orașul Sângeorgiu de Pădure aparțin localitățile:
- Bezid, 699 locuitori
- Lotu, 6 locuitori
- Bezidul Nou, 39 locuitori
Populație
Conform recensământului efectuat în 2011, populația orașului Sângeorgiu de Pădure se ridică la 5.166 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.492 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt maghiari (73,71%). Principalele minorități sunt cele de români (17,48%) și romi (4,61%). Pentru 4,14% din populație nu este cunoscută apartenența etnică.
Scurt istoric
Localitatea este populata din cele mai vechi timpuri istorice, fapt atestat de descoperirile arheologice din epoca bronzului, fierului si perioada romana. Primele asezari umane au existat nu in zona inundabila ci pe terasele, dealurile din apropiere. In epoca romana aici trecea drumul roman (drumul sari) spre interiorul provinciei Dacia. Din perioada migratiilor au ramas relativ putine urme. Dupa descalecatul triburilor maghiare si asezarea secuilor in zona Tarnavelor, aceasta zona a fost locuita in continuu. Asezarea de azi a luat fiinta, candva prin secolele 11-13, desi primul document care o atesta dateaza din anul 1333. Atunci localitatea se numea SANGEORGIU (in latina SANCTO GEORGIO) dupa numele Sfantului Gheorghe, protectorul bisericii si localitatii. In izvoarele documentare de mai tarziu este pomenit cu numele de Erdoszentgyorgy – Sangeorgiu de Padure. Parerile sunt impartite privind originea componentei Erdo-Padure, in numele localitatii. Unii sustin ca numele provine de la padurile din jur, altii sustin ca denumirea provine de la numele unei familii. Scaunul Mures din punct de vedere administrativ, etnic si confessional facea tranzitia si legatura dintre secui, comitate regale si scaune sasesti. Atat in perioada Voievodatului Transilvaniei (pana in anul 1541), cat si in epoca Principatului Transilvaniei (intre 1541 si 1690), Sangeorgiu a fost o asezare de marime mijlocie (din Scaunul Mures ). Localitatea a apartinut de Scaunul Mures si in epoca moderna pana in anul 1876, cand a luat fiinta comitatul Mures – Turda. Din cauza incursiunilor turcesti si din cauza epidemiilor populatia a scazut, iar posesorii loturilor iobagesti au adus colonisti. Unii au venit din Ungaria, iar in conscriptiile din secolele 16-17, sunt pomeniti tot mai multi locuitori romani si romi.
La primul recensamant general din 1850 numarul locuitorilor de etnie romana – cu limba materna romana era mai mare, decat cel al etnicilor maghiari (587 romani si 555 maghiari). De la aceasta data numarul romanilor a crescut mult mai lent, iar cel al maghiarilor, al evreilor, vorbitori de limba maghiara, precum si a tiganilor a crescut mai intens. Majoritatea pamanturilor din Sangeorgiu de Padure au fost donate de catre principii Transilvaniei unor feudali, majoritatea populatiei a fost alcatuita din tarani dependenti: iobagi, jeleri. Printre familiile aristocrate, cea mai cunoscuta din Sangeorgiu de Padure a fost cea a contelui Rhedey, care a intrat in posesia mosiei din localitate in sec al 17-lea. Locuitorii din Sangeorgiu de Padure au participat la mai toate evenimentele din epoca medieval si moderna (rascoale, razboaie si revolutii). Cea mai veche constructie din localitate este biserica reformata (initial a servit ca biserica romano-catolica ) construita in secolelr 14-15, in stil gotic, cu turn si o singura nava, care prin anii 1760 a fost renovate in stil baroc.
In a doua jumatate a sec.19 si in sec. 20 in dezvoltarea economica si demografica a localitatii a intervenit o accelerare. In asezarea rurala/agricola de pana atunci au aparut primele asezaminte industriale: placincie, fabrica de otet, o exploatare forestiera. In dezvoltare a contat faptul ca Sangeorgiu avea targ saptamanal (miercurea) si cateva targuri anuale. In privinta dezvoltarii economice nu poate fii neglijat rolul comunitatii evreiesti, care a crescut numeric in secolul al 19-lea, precum si rolul familiei Schuller, care a avut preocupari comerciale si industriale, precum si construirea liniei de cale ferata Blaj-Praid. In primul razboi mondial au participat si localnicii, aducand jertfe pe altarul razboiului. Numele eroilor sunt consemnate in matricolele bisericilor. De la sfarsitul anului 1918, impreuna cu Transilvania intreaga si Sangeorgiu apartine de Romania. In perioada interbelica a avut loc o noua dezvoltare economica, a crescut numarul celor care lucrau in comert si industrie. La aceasta dezvoltare a contribuit extinderea exploatarilor forestiere si inceperea extractiei gazului metan, totusi peste doua treimi din populatie a trait in continuare din agricultura, pastrand caracterul rural al localitatii.
Dupa al doilea razboi mondial a inceput reforma agrara (improprietarirea taranilor saraci in dauna celor instariti, 1945), nationalizarea (etatizarea 1948), s-au intocmit “listele de chiaburi”, s-au infiintat intovarasirile agricole, a inceput colectivizarea si s-a infiintat gospodaria agricola de stat. In anii 50, in timpul Regiunii Autonome Maghiare, comuna a devenit resedinta de raion. In acesti ani au luat fiinta majoritateta unitatilor economice, culturale/scolare, cele din domeniul sanatatii, moara de stat, “Competrolul ( 1948), cooperative de consum (1949), Agevacopul numit ulterior CLF (Centrul de Prelucrare si Industrializare a Legumelor si Fructelor in 1951), Cooperativa ‘Tarnava’ (1955); tot la inceputul anilor 50 s-a construit Caminul Cultural (cu Sali de spectacol, de cinema, club si/sau sala de expozitie, biblioteca, servind cultura, distractia si propaganda. In domeniul sanatatii, dupa nationalizarea unui cabinet privat, s-au pus bazele serviciului medical de stat, care avea mai intai o circumscriptie sanitara, apoi spitalul local, maternitatea, statia de salvare, un cabinet de stomatologie si o farmacie. Tot in timpul raionului (intre 1951-1961) cu scopul ameliorarii lipsei acute de locuinte (locuinte de serviciu) au fost nationalizate unele case, iar mai tarziu au fost construite primele blocuri de locuinte; prin aceste constructii imaginea localitatii a evoluat spre o asezare de tip urban.
Evenimentele din decembrie 1989, in Sangeorgiu de Padure si in imprejurimi s-au desfasurat in mod pasnic. De atunci revenirea la pluralism politic, la democratie, construirea econamiei de piata, restituirea proprietatii private asupra pamantului si-au facut efectele ca in orice zona a Romaniei. Din punct de vedere economic, unitatile socialiste au fost inlocuite cu intreprinderi private (mai ales in domeniul comertului si serviciilor).
Fosta comuna, in anul 2003 a devenit oras, ceea ce poate fi si o recompensa putin intarziata pentru populatia locala.